Parcurgem următorul traseu: staţiunea Durău - cabana Fântânele - Piatra Lată - Panaghia- sub Vârful Toaca - cabana Dochia.
Traseul este unul de dificultate medie, practicabil tot timpul anului şi cu o durată de parcurgere de 3h 30' - 4h, asta pentru cineva care nu urcă foarte des pe munte. De asemenea se plătește o taxă de acces în rezervație, în valoare de 5 lei.
Prietenul nostru însoțitor |
Drumul spre cabană ne ghidează printr-o frumoasă pădure de molid şi fag. Pe această porţiune se traversează câteva poieni mici. Traseul continuă prin pădure, la început pe o pantă mai ușoară, ajungând pe ultima porţiune tot mai greoi.
După aproximativ o oră de mers prin pădure, ajungem la cabană, unde suntem întâmpinaţi de o privelişte spectaculoasă, spre stațiunea Durău.
De la cabană, traseul marcat cu bandă roşie continuă printr-o pădure de brazi, într-un urcuş domol de-a lungul culmei Fântânele, până la locul numit "La Morminte".
Pe drum am descoperit legenda Panaghiei, care spune așa:
Se spune că Panaghia ar fi fost o fată de o frumuseţe rară, făcută din inima şi sufletul lui Dumnezeu. Ursitoarele, ca să o ferescă de invidia oamenilor, au adăpostit-o în peştera pusnicului Ghedeon. Crescând, privirea ei întâlni pe cea a Soarelui şi acesta se îndrăgosti nebuneşte de ea. Atât de mare-i fu dragostea că Soarele se abătu zile în şir din drumul său pentru a o mângâia cu razele sale de lumină. Aflând aceasta, Dumnezeu se înfurie foarte tare şi trimise norii să acopere strălucirea soarelui iar Panaghia fu atinsă de un dor nespus, vărsând lacrimi amare de suferinţă. Dumnezeu, văzându-i suferinţă, o transformă în stană de piatră. Şi tot de atunci, mai spune legenda, sufletul ei şi inima ei au rămas vii, căutând permanent îmbrăţişarea razelor soarelui.
Despre calătoriile WandeRo puteți afla mai multe la pagina noastră de Facebook WandeRo si pe YouTube.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu